'Voinic' - parte de vorbire

Discussion in 'Română (Romanian)' started by irinet, Nov 28, 2013.

  1. irinet

    irinet Senior Member

    Bucharest
    Romanian
    În propoziția: "... de unde în zilele de vară soarele se avânta voinic spre cer -..." (Ionel Teodoreanu - "Cel din urmă basm"), ce funcție morfologică şi ce valoare semantică are 'voinic'?
    Prin urmare, mă întreb:
    a) Substantiv şi Metaforă?
    b)Metaforă sau comparație?
    Altă funcţie, altă formă, cum ar fi 'voiniceşte', nu?
    Depinde funcţia semantică de cea morfologică?
    Deşi par mai multe întrebări, nu este decât una: ce este 'voinic' în contextul dat şi de ce?
    Vă mulțumesc,
    Dacă v-am încurcat în vreun fel, vă rog să mă iertaţi. Acestea sunt întrebări (oarecum) din subiecte de olimpiadă de clasa a VI-a la Limba şi Literatura Română!
     
    Last edited: Nov 28, 2013
  2. féebleue Junior Member

    Romanian
    Clasa a VI-a? :eek:

    Eu aș zice că e adjectiv cu funcția de element predicativ suplimentar - adică seamănă cu un nume predicativ (se acordă cu subiectul), dar în același timp propoziția are sens și fără el (în timp ce fără un nume predicativ obișnuit nu ar avea sens). Valoarea semantică nu știu la ce se referă. Ce figură de stil e? Aș zice metaforă, dar nu bag mâna în foc.
     
  3. irinet

    irinet Senior Member

    Bucharest
    Romanian
    Bună,
    Fiind metaforă 'soarele se avântă [ca un] voinic (=cutezător) spre cer", atunci este substantiv. Nu ştiu de ce ai numit EPS-ul aici?!
     
  4. farscape mod-errare humanum est

    Ottawa, Canada
    Romanian
    Nu cred că ca un" (voinic) e partea care lipseşte aici (soarele voinic se avânta spre cer). E doar o figură de stil, la fel de bine ar fi putut să fie, de exemplu, „soarele se avânta albastru/ameţitor/temător spre cer".

    Ce e aia EPS? (PM, te rog :) )

    f.
     
  5. irinet

    irinet Senior Member

    Bucharest
    Romanian
    EPS = element predicativ suplimentar.
    Iar la ceea ce spui tu, forma corectă ar trebui să fie 'voiniceşte', nu?
     
  6. farscape mod-errare humanum est

    Ottawa, Canada
    Romanian
    Eu mă gândeam la ceva de genu':

    "Foaie verde de albastru,
    Mă doare un cal măiastru" (Nichita Stănescu)

    Sau chiar:

    "Foaie verde stâlp,
    Apa curge-n bec(i)..." (anonim) - exagerez, evident, dar asta-i idea. Metaforele lui Metaforel :)

    f.
     
  7. irinet

    irinet Senior Member

    Bucharest
    Romanian
    Păi asta e tocmai dilema mea: metaforă, personificare şi substantiv? Forma e de substantiv! Dacă e metaforă, 'voinic' ar fi chiar complement de comparație d.p.d.v. sintactic. După cum zici tu, ar fi adverb şi complement de mod.
    Apropo, şi eu confund englezescul 'idea' cu românescul 'ideea'.
    Now back to our sheep! Faptul că apa curge neaşteptat în 'bec', nu îi schimbă 'becului' valoarea morfologică de substantiv, nu?
    Ha, şi cu exemplul lui Nichita care este foarte bun, vrei să-mi spui că ştii cum să-l analizezi sintactic şi morfologic? Pragmatic vorbind n-are logică, dar funcțional este o propoziție dezvoltată.
    Chiar dacă nu aflu un răspuns, nu-i nimic, era doar o discuție.
    Mulțumesc,
     
    Last edited: Dec 8, 2013

Share This Page